PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL Horodnic de Jos jud. Suceava

Activități culturale

Festivalul “Silvestru Lungoci”

In cinstea marelui artist Silvestru Lungoci, horodnicenii organizeaza un festival-concurs de muzica populara pentru incurajarea tinerelor talente artistice, unde participa formatii artistice din judet, cuprinzand solisti, tarafuri, orchestre si dansatori. Initiat de regretatul profesor Vasile Teleaga si continuat de invatatorul Simion Boghean, festivalul, ajuns la a XIV-a editie, este un eveniment cultural major in Horodnic de Jos, acordandu-i-se o mare importanta din partea autoritatilor locale.
Concursul se adresează instrumentiştilor maturi, peste 18 ani, şi copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, interpreţi la unul sau mai multe instrumente. El cuprinde secţiunile poli-instrumentişti (cel puţin 3 instrumente) şi mono-instrumentişti (arhaice sau moderne).

In cadrul festivalului “Silvestru Lungoci” au participat, de-a lungul celor 14 editii desfasurate pana in prezent, artisti de mare valoare, instrumentisti care duc mai departe cantecul popular traditional. Dintre acestia putem enumera pe Vasile Badelita, fiu al satului, la fluier, Constantin Sofian la fluier, tilinca, cimpoi, caval, Constantin Mandristeanu la trompeta, Marcel Ciurila la fluier, Sorin Hurjui la trompeta, Ghita Colban la nai si altii.

De asemenea, ca invitati de marca ai festivalului care au evoluat pe scena Caminului cultural Horodnic de Jos, ii amintim pe Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Mioara Velicu, Alexandru Dumbrava, Adriana Bucevschi, Ionela Popescu, Angelica Flutur, ansamblul “Ciprian Porumbescu”, orchestra condusa de maestrul George Sarbu, ansamblul “Arcanul” al Universitatii “Stefan cel Mare” Suceava, ansamblul “Florile Bucovinei” Radauti, iar o parte din orchestra “Rapsozii Botosanilor” dirijata de maestrul Ioan Cobala a acompaniat concurentii participanti la festival.

In iunie 2006, cu ocazia celei de-a XII-a editii, a fost lansat albumul intitulat “Fiii Horodnicului”, realizat “in scopul promovarii Festivalului-concurs Silvestru Lungoci si traditiilor deosebite de folclor muzical din aceasta vatra”. Acest pretios material audio (singurul pana in prezent) a fost realizat de Fundatia culturala “George Sarbu”, impreuna cu Primaria Horodnic de Jos si Caminul Cultural “I.G. Sbiera”.
Albumul contine piese instrumentale de o deosebita valoare, bijuterii culese din vatra folclorica a Horodnicului de Jos si a Bucovinei, in interpretarea Tarafului Ansamblului “Bradetul”, sub bagheta maestrului George Sarbu. Dintre fiii Horodnicului, ei sunt cei care ne aduc azi frumusetea sunetelor acestor locuri care au prins viata prin maiestria lor: George Lungoci (Badea Gica), Vasile Lungoci, Ion Prelipcean, Ghita Colban, Ion Badelita, Ioan Boghean, Vasile Badelita.

 

 

Ansamblul folcloric “Brădetul”

Ansamblul folcloric “Brădetul” a luat ființă în 1970 în cadrul Căminului Cultural din Horodnic, localitate cu o bogată activitate artistică. Ansamblul, alcătuit dintr-o trupă de dansatori, soliști vocali și instrumentiști, rapsozi populari și grup vocal, a evoluat de zeci de ori pe scenele concursurilor și spectacolelor folclorice din țară, iar după 1990 și în străinătate, în Republica Moldova, Ucraina și Polonia (în cadrul festivalului “Întâlniri bucovinene” de la Jastrowie). Ansamblul număra în jur de 40 de membri (elevi, țărani, intelectuali), uniți de dragostea și prețuirea pentru arta populară.
În cei aproape 40 de ani de activitate, taraful din cadrul Ansamblului “Brădetul” a adus pe scenă peste 30 de instrumentiști locali, interpreți ambițioși, talentați și devotați cântecului.
Nelipsiți în toți acești ani au fost frații Gică și Vasile Lungoci – frații marelui Silvestru – (cel dintâi interpret la vioară, iar cel din urmă la acordeon), acordeonistul Ghiță Tiron, vioristul Ion Prelipcean, fluierașul Ion Prelipcean, iar lor li s-au adaugat ani la rând trompetiștii Ionel Bădeliță, Ghiță Teleagă, saxofonistul Gheorghe Lungoci, clarinetistul Ion Prelipcean, trompetistul Viorel Sfirschi, acordeonistul Viorel Onica, fluierașul Nelu Grijincu, naistul Ghiță Colban, frații Ionică și Viorel Boghean la vioară, Vasile Lungoci la acordeon, țambal sau tobă, Sorin Teleagă la contrabas sau tobă, Ion Prelipcean la trompetă, fluierașul Ionel Prelipcean (Argeșeanul), trompetistul Sorin Hurjui, dar și alți instrumentiști aduși din Braniște sau din alte sate pentru a completa orchestra.
O valoroasă realizare este albumul “Fiii Horodnicului”, apărut în 2006, un material audio de colecție în care pot fi ascultați rapsozii locali reuniți în taraful ansamblului “Brădetul”.

 

Scroll to top